Prima pagina
Informare și consiliere

INFORMARE ȘI CONSILIERE ÎN CARIERĂ

 

 

Demersul european de construire a unei societăți bazate pe cunoaștere a determinat acordarea unei atenții din ce în ce mai mari serviciilor de îndrumare pentru carieră (lifelong guidance) pe tot parcursul vieții:

  • BM a recunoscut importanța îndrumării pentru carieră și finanțează dezvoltarea acestor servicii într-o serie de state;
  • OECD a realizat o analiză a politicilor în domeniu în 14 state;
  • Comisia Europeană a identificat informarea și consilierea pentru carieră ca fiind una dintre cele șase priorități de acțiune și a stabilit un grup de lucru în domeniu; totodată a solicitat un analiză a politicilor în domeniu care să acopere statele membre și viitoare membre. 

În această perioadă, la nivel european, are loc un amplu proces de consultare asupra Cadrului European al Calificărilor (EQF), elaborarea acestuia reprezentând o contribuție esențială la realizarea obiectivelor strategiei Lisabona. Obiectivul  EQF este acela de a sprijini învățarea pe tot parcursul vieții și de a asigura că rezultatele învățării sunt valorificate în mod corespunzător.

Documentul de lucru menționează faptul că, alături de dezvoltarea unor principii și proceduri comune, trebuie acordată o deosebită atenție asigurării calității, validării învățării nonformale și informale, orientării și consilierii pentru carieră și promovării competențelor cheie.  Recomandarea Consiliului European pentru Educație și a Comisiei Europene cuprinsă în raportul comun cu tema œEducație și formare profesională 2010œ din martie 2004 vizează elaborarea unor obiective și principii comune europene referitoare la orientare și consiliere care să sprijine dezvoltarea acestor servicii la nivel european, național, regional și local.

Îndrumarea  pentru carieră este considerată unul dintre mecanismele care pot sprijini politicile publice în trei domenii specifice:

Ø      În ceea ce privește învățarea pe tot parcursul vieții, dezvoltarea serviciilor de îndrumare pentru carieră poate sprijini sistemele de educație și formare profesională pentru a deveni mai eficiente prin crearea unor punți de legătură între lumea învățării și lumea muncii;

Ø      În ceea ce privește ocuparea deplină, îndrumarea pentru carieră poate conduce la creșterea eficienței pieței muncii în ceea ce privește corelarea cererii cu oferta, reducerea efectelor determinate de dezechilibrele existente și creșterea mobilității;

Ø      În ceea ce privește incluziunea socială, îndrumarea pentru carieră poate constitui un factor de mobilizare a resurselor pentru integrarea socio-profesională a persoanelor cu risc de excluziune pe piața muncii.

În România, au fost puse bazele unui sistem național de îndrumare pentru carieră începând din 1993, prin implementarea de către Ministerul muncii, solidarității sociale și familiei a subcomponentei œInformare și Consiliere privind Carieraœ din cadrul proiectului Băncii Mondiale RO – 3849 œOcuparea forței de muncă și protecția socialăœ.

Scopul subcomponentei a fost realizarea unui sistem coerent, modern și flexibil de orientare și consiliere profesională prin:

  • Crearea unei rețele de centre de informare și consiliere profesională și dotarea acestora cu logistica adecvată;
  • Proiectarea, realizarea și implementarea unor produse și activități în domeniul informării și orientării profesionale;
  • Formarea personalului de specialitate în domeniul orientării și consilierii privind cariera prin organizarea unor programe de pregătire.

 

Rezultatele obținute prin implementare au fost:

Ø      o rețea de centre de informare și consiliere profesională formată din peste 700 de centre, constituite la nivelul agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă, respectiv a municipiului București, precum și în cadrul Ministerului Educației și Cercetării, dotate cu televizoare, video-recordere și computere;

Ø      450 de profile ocupaționale tipărite și distribuite gratuit în toate centrele;

Ø      16 postere despre carieră, tipărite, multiplicate și distribuite gratuit în rețea;

Ø      ziarul œUn viitor pentru fiecareœ editat într-un tiraj de 1.250.000 de exemplare;

Ø      12 casete video cu tematică specifică informării și orientării pentru carieră, multiplicate și distribuite în rețeaua de centre

Ø      testul psihologic de interese profesionale œInteroptionsœ oferit de Human Resources Development Canada  care a fost tradus, adaptat și transmis în rețeaua de centre însoțit de manualul de utilizare

Ø      bateria de teste psihologice de aptitudini cognitive distribuită în toată rețeaua împreună cu manualul de utilizare

Ø      1670 de persoane participante la programul de pregătire de scurtă durată care a avut rolul de a forma personal pentru utilizarea produselor elaborate în cadrul proiectului

Ø      900 de consilieri în orientarea carierei formați printr-un program de pregătire de lungă durată, postuniversitar, atestat prin diplomă de master în politici publice și administrație cu specializarea informare și consiliere privind cariera.

Având în vedere rezultatele obținute precum și dezvoltările la nivel internațional și european în anul 2004 a început implementarea unei a doua faze a proiectului care are drept scop c

·        Creșterea vizibilității sistemului de informare, consiliere și orientare pentru carieră;

·        Flexibilizarea accesului la serviciile informare, consiliere și orientare pentru carieră;

·        Creșterea calității sistemului de informare, consiliere și orientare pentru carieră.

Pentru realizarea acestor obiective a fost stabilite patru direcții de acțiune:

1.      Proiectarea, realizarea și exploatarea unui portal național care va da posibilitatea furnizării de servicii de informare, consiliere și orientare pentru carieră la distanță;

2.      Actualizarea a 250 de profile ocupaționale și elaborarea unui număr de 100 noi profile ocupaționale;

3.      Realizarea studiului privind nevoile de formare ale consilierilor, a standardelor în consiliere și a programului de pregătire a personalului care furnizează astfel de servicii;

4.      Realizarea unei campanii publice de informare privind importanța și disponibilitatea serviciilor de informare, consiliere și orientare a carierei. 

Activitățile specifice fiecărei direcții de acțiune se realizează conform calendarului stabilit împreună cu reprezentanții Bâncii Mondiale urmând ca în perioada rămasă până la finalizarea proiectului activitatea să fie focalizată spre construirea viziuni holistice a activității de îndrumare pentru carieră pe tot parcursul vieții și a unei strategii de dezvoltare a sistemului care va conduce la crearea condițiilor necesare accesării Fondului Social European pentru continuarea inițiativelor dezvoltate în acest proiect.

 

 

www.adresainformaresiconsiliere.ro